Pentru ca aici imi exprim strict gandurile si simtirile personale astfel cum le pot descrie verbal in anumite momente ale existentei mele, ganduri si simtiri care nici nu sunt permanente, pentru ca sunt o fiinta ce crede in schimbare si evolutie, imi permit sa imi golesc mintea si sufletul de cativa nervi din ultimele zile/saptamani.
Nu mai suport fiintele feminine wannabe roz, cu norisori fluffy in cap si comportament fortat si autoimpus de girly girl voioasa tot timpul. De fetita pe care numai nunta si maritisul o fac sa devina fiinta si sa conteze. Pentru care viata nu a existat pana la nunta. De fetita dependenta si manipulabila, pentru care nimic in viata nu constituie scop decat organizarea propriei nunti si pozarea propriei imagini. Si culmea, dupa nunta, ocupatiile nu se schimba, raman aceleasi rochii de mireasa si aceleasi ornamente fara substanta. Si, din nefericire, acestea sunt fiintele ce se perpetueaza si nasc urmasi, la fel de manipulabili si ignoranti fata de realitate, profunzime si VIATA.
Zilele trecute am spus public ca nu suport atmosfera de Craciun, din cauza aglomeratiei care face munca in oras practic imposibila, din cauza impopotonarii care denota doar superficialitatea noastra si incurajarea consumerismului. Nu fac niciodata brad si nu voi face pana in clipa cand – si daca – voi pricepe care e legatura nasterii lui Iisus cu bradul. Am fost acuzata ca nu inteleg semnificatia Craciunului. Ceea ce a durut, in mod absurd, pentru ca aici am eu o lipsa si resimt prea adanc totul.
Ok, ii inteleg si pe cei ce impodobesc brad, insa, sa o admitem, aia e o chestie separata, care nu are nimic de a face cu Craciunul.
Taiatul porcului, taiatul bradului – nu sunt simboluri ale pietatii si profunzimii, ci expresii ale cruzimii si satisfacerii propriei placeri in detrimentul altor existente. Sacrificiul biblic nu mai e un simbol pentru noi, e un abuz. Imi pare rau, nu ma pot declara crestina, desi iubesc aceasta credinta in cunostinta de cauza si dupa ce am vizitat prin lectura si alte religii. Sunt un alt fel de crestin. Nu, nu cad in kitschul propriei mele religii, insa nici nu ma pot declara crestin care respecta cu strictete Biblia. Daca m-as declara crestin, as face un mare deserviciu imaginii acestuia, pentru ca nu sunt un model. Nu e modestie, sunt destul de realista si onesta cu mine insami ca sa pot spune asta impacata ca nu sunt o ipocrita. Insa mi-am gasit pacea sufleteasca, cel putin ca si credinta.
Nu mai suport conceptia lui the one, a jumatatii unice, a iubirii eterne, a fidelitatii duse la extrem. Exista putine specii pe lume care isi sunt fidele o viata. Imi vin in minte doua exemple, care, culmea, sunt preferatele mele, de dinainte de a stii chestiunea despre monogamia lor: lebada, lupul. Omul nu este specie monogama. Cred ca pana nu intelegm asta, nu putem intemeia o familie normala. Poligamia e fireasca, desi societatea o reprima. Inselatul e firesc si nu reprezinta in cele mai multe cazuri altceva decat un instinct normal si previzibil. Nu este de fapt inselat. Din pacate insa, se bate cap in cap cu gelozia si sentimentul de posesivitate, astfel ca, oricat de intelegatori am fi fata de existenta acestei realitati, de durut tot doare. Insa societatea ne invata ca este ceva cumplit, anormal si bolnav. Nu sustin ca orice pornire trebuie urmata, eu insami sunt o fiinta cu mult autocontrol, insa spun ca daca nu cunoastem biologia si psihologia omului, ne facem un mare deserviciu noua insine si vom trai fericiti numai daca ne iluzionam permanent. Or, ce fericire e aia care se naste din ignoranta si iluzie? Cred ca a fi multumit si implinit si fericit cu adevarat inseamna a fi astfel IN REALITATE, in cadrul ei, nu in afara ei. Deci ma enerveaza la culme visele si aberarile roz de femeie care nu intelege psihologia masculina si de barbat care nu intelege psihologia feminina.
Inca ceva ce ma enerveaza este ca omul e construit sa se multumeasca cu putin si prea putini tintesc mai sus. Majoritatea relatiilor din jur sunt construite pe imposibilitatea gasirii a ceva mai bun si pe inaccesibilitatea a ceea ce dorim cu adevarat. Ceea ce invalideaza din start autenticitatea lor. Foarte trist si mai ales penibil. Si inestetic! Ceva ce murdareste posibilitatea de a trai frumos. Sa te casatoresti numai pentru a nu fi singur sau numai pentru a avea un sprijin alaturi este cel mai perfid mod de a nenoroci doua destine.
Alta chestie si mai rea din punctul meu de vedere, dar pe care o vad foarte mult in jur, este sa nasti copii pe care nu ii doresti. Copii din accidente. Carora sa le reprosezi ulterior ca ti-au distrus viata, ca din cauza lor nu mai traiesti, nu te mai poti ocupa de tine insati etc. Copii pe care sa refuzi sa ii alaptezi si sa ii invaluiesti cu iubire si mai ales respect si admiratie. Copii pe care sa ii tratezi ca pe niste retardati sub nivelul tau, desi eu cred ca ar trebui sa VEDEM ca ei sunt mult peste nivelul nostru mental si ar trebui sa invatam noi de la ei si sa ii ascultam.
As prefera sa nu primesc comentarii, nu sustin ca am dreptate 100%, stiu ca gandurile astea nu sunt cele ale unui intelept (un intelept ar privi cu drag si intelegere orice astfel de comportamente marunte), deci nu vreau sa dau lectii sau sa critic, vreau doar sa imi spun mie raspicat cum imi propun sa nu fiu.
