Feeds:
Posts
Comments

“Tristele”?

Fara sa par pesimista sau prapastioasa, am ajuns la clara concluzie ca a fi fericit inseamna a fi inconstient.

Cum sa fii “fericit” (vezi fluturasi si norisori roz, oameni tinandu-se de mana si zambind multumiti de dimineata pana seara) intr-o lume ca asta? Nu incurajez blazarea, tristetea sau caderea in depresie, chiar dimpotriva, insa oamenii care spun, adesea pe un ton plans, ca “vor sa fie fericiti” mi se par tot mai hilari. Nu e acesta scopul suprem. Nici macar nu e important sa fii fericit. Daca esti fericit, ai tendinta sa te opresti, sa nu mai vrei sa iti imbunatatesti aspectul spiritual. Ai tendinta sa nu mai evoluezi. Ai tendinta sa crezi ca ai ajuns la maximum, astfel ca orice nenorocire apare te poate dobori cu usurinta. (Si da, ca o alta discutie, cred ca suferinta e cea mai sigura cale pentru a deveni OM, dar nu tine de noi sa ni se intample.)

Si nu e doar asta. Daca esti “fericit” nu mai vrei sa vezi/auzi/simti/crezi ce orori se intampla in vietile restului fiintelor. Daca esti fericit, nu vrei sa vezi un om murind de frig sau un copil slab-cadavru in cazul caruia mustele nici nu mai astepta momentul mortii complete pentru a-l acoperi. Nu vrei sa vezi cum este despicat un animal pentru a i se lua blana si a starni zambetul “fericit” al unei femei pasionate de moda. Nu vrei sa stii cum oameni ca tine sunt torturati de catre semenii lor doar pentru ca s-au nascut cu o culoare diferita a pielii s.a.m.d. “Fericirea” duce la inconstienta si nerealism. Fericirea duce la uitare si la o relaxare primejdioasa pentru toti.

Inca o data, nu sustin in nici un caz tristetea sau pesimismul, ci doar cumpatarea, intelegerea realitatii, fara sa fugim de ea si fara sa incercam sa ascundem mizeria sub covor.

Sunt, in fiecare an, de doua ori pe an, indignata. De doua ori pe an, desi exista patru posturi, insa “impatimitele postirii” nu au auzit de ele… in mod miraculos.

De ce sunt indignata? Pentru ca trebuie sa aud mereu in jur:  “ah, eu nu pot manca azi ciocolata, e post” sau “oh, pastele astea contin 2% ou, eu nu pot”. Toate acestea in public, fatis, ca sa auda toata lumea si ca sa “aflam” cu totii cine sunt virtuoasele. Carora parca li se impune in mod implacabil sa nu manance aceste alimente, caci asa se exprima: “nu pot” manca.

Cand de fapt crestinismul sustine postul ca purificare spirituala si doar in subsidiar “alimentara” si cand de fapt acelasi crestinism spune clar ca postul trebuie tinut in mod intim, secret, asa incat numai tu si Dumnezeu sa stiti de el… Pana si marii sfinti, fiind pofititi la alimente “de dulce”, nu refuzau, desi posteau, tocmai ca sa nu “sminteasca”, asa cum se spune in terminologia respectiva. Deci, de ce noi ne facem reclama sus si tare ca postim? Chiar credem in mod onest ca divinitatii ii pasa ce punem in gura? Sau cat la suta ou contine turta dulce?

Nu postesc. Nu reusesc. Reusesc ca si regim alimentar, fara nici o problema. Insa acesta nu se cheama post. Se cheama “dieta”, cel mult. Faptele bune nu imi reusesc precum le doresc. Incerc, dar nu sunt multumita de rezultate. Sunt vegetariana. Pentru animale, dar in subsidiar si pentru sanatate. Asa si postul, trebuie sa fie pentru spirit, abia in subsidiar pentru organism. Sau cel putin asa il inteleg eu.

 

 

Leac pentru moarte

Asa mi se pare aceasta muzica.

Constatari

Chiar daca te straduiesti cu ardoare si pasiune si cu tot ce ai sa faci ceva, ceilalti pot si vor ramane in continuare in stare de ignoranta si pasivitate.

Chiar daca cerul si pamantul te iarta pentru greseli, daca singur nu inveti sa te ierti vei plati la infinit si vei suferi la infinit.

Atunci cand cineva, fie om sau animal sufera cumplit, ar trebui, poate, ca intreaga lume sa se opreasca in loc. Dar nu se intampla niciodata asa. Dimpotriva, suferinta sa este acompaniata de rasetele si nepasarea universala.

Imagine invizibila: sa mananci, razand si aniversand, un gratar dintr-un animal torturat lent pana la moarte, fiind incaltat si cu pantofi din pielea lui si stand pe un scaun imbracat cu pielea lui.

Nu pierde timpul cu formalitati si discutii despre banalitati. Nu pierde timpul cu oamenii care spun ca pe o poezie, desi nu ai relatii profesionale cu ei, expresii de genul “O zi buna”, “Spune, te rog” si alte formule stas nesincere.

Cand esti impacat si zambitor, ti se intampla lucrurile bune mult asteptate. Cand esti trist, singur si ai avea nevoie de ajutor, nu il poti “atrage” spre tine, ci numai cand esti senin si fericit. Oarecum nedrept, dar asa se intampla. Binele din exterior vine dupa ce s-a instaurat binele interior. Dupa ce l-ai instaurat TU.

Produse cosmetice naturale, ecologice, bio, organiceTitlu este flashy, da, insa aceasta postare nu se doreste superioara, datatoare de lectii sau aroganta, ci este efectiv relatarea unui mod atent de a alege ce anume cumparam si ce nu. Pentru ca, recunosc, am fost candva sclava produselor care promiteau marea cu sarea, a brandurilor celebre si a companiilor bogate. Inca apreciez stiinta marketingului si a advertising-ului, dar atat. Nu o mai las sa ma pacaleasca in alegerile pe care le fac.

Asadar:

1. La dus: sa ne amintim ca pana acum cativa ani nu existau la noi in supermarketuri atatea feluri de gel de dus. De fapt, nu exista acest produs, ci numai sapunuri. Care este diferenta intre un sapun si un gel de dus? Practic, nici una. Uneori putem gasi un produs, fie gel de dus, fie sapun, care nu usuca pielea, dar in general suntem “invatate” sa aplicam oricum o crema de corp dupa. Insa surpriza, pielea continua sa fie uscata, uneori prafoasa. Asa ca aplicam crema zilnic.

Ei bine, exista sapunuri perfect naturale. Nu doar cu numele, ci si cu ingredientele. Numai din uleiuri vegetale. Sapunuri care nu crapa, nu se topesc, nu miros sintetic. Folosindu-le pe acelea, nu veti mai avea nevoie de crema de corp, pentru ca, surpriza, pielea nu va mai fi prafoasa si uscata. Sau, cel putin, eu am avut bucuria sa scap de aceasta problema astfel.

2. Tot la dus: va atrag produsele scumpe pentru exfoliere? Da, candva eram fan produse scumpe. Tot illo tempore nu puteam concepe ideea sa imi fac singura un produs, detestam metodele “babesti” si pentru nimic in lume nu as fi incercat sa fac nici o masca faciala din fructe, de exemplu, ci foloseam numai produse cumparate. Scumpe si pline de chimicale, dar cine statea sa citeasca eticheta? Eram un adevarat “produs” al consumerismului, lasam lunar la Sensiblu milioane, dar pielea mea era tot uscata.

Ei bine, revenind la dus, combinati zahar brun cu ulei de orice fel (masline, migdale, struguri, caise etc.) si exfoliati-va cu el corpul dupa spalare, apoi clatiti bine. Va ramane o pelicula de ulei pe piele, ca si cand ati fi aplicat si un ulei de corp, deci din nou 2 in 1, nu mai aveti nevoie de crema.

3. Igiena orala: oricat nu va place sa va intoarceti in timp la bicarbonatul de sodiu, trebuie sa admitem ca stim cu totii ce toxice sunt pastele de dinti din comert, fie si numai pentru fluorul continut. Ei bine, puteti merg la o farmacie naturista si sa luati un ulei esential de salvie sau de tea tree (sunt la 10 ml in sticlute inchise la culoare) si sa picurati 5-6 picaturi peste trei linguri de bicarbonat de sodiu. Pastrati totul intr-un recipient de sticla si folositi pe durata unei saptamani. Unele pareri sunt in sensul ca bicarbonatul de sodiu este prea abraziv pentru dinti si ar trebui folosit nu mai mult de 2-3 ori pe saptamana. Oricum, va inalbi dintii mai bine ca pasta de dinti Whitening care promite marea cu sarea in reclame, iar in realitate dintii raman galbui.

4. Deodorant: subiect sensibil, pentru ca majoritatea oamenilor prefera sa foloseasca produse cu miros puternic, cu chimicale care blocheaza porii si nu lasa pielea sa elimine umezeala. Dar daca sunteti pregatite sa folositi ceva mai sanatos, exista optiuni. De exemplu, piatra de potassium alum, care va tine aproape un an si nu prezinta risc pentru cancer mamar, cum se spune ca ar prezenta deodorantele cu aluminiu si parabeni. Acum, fie ca este o exagerare, fie ca nu, nu ma intereseaza sa stau sa astept sa vad daca Lady Speed Stick sau Rexona ma duc la cancer sau nu. Pe voi?

5. Demachiant: se stie ca pentru machiajul ochilor cel mai bun este un demachiant pe baza de ulei. Mai mult, acesta hidrateaza pielea sensibila si predispusa la riduri, asa ca, din nou, 2 in 1. De aceea, va puteti demachia linistite cu ulei de masline sau migdale sau orice fel de ulei, aplicand putin pe un disc demachiant trecut rapid sub robinet pentru a-l umezi putin. Eu am tendinta sa frec destul de riguros zona, dar de cand ma demachiez cu ulei pielea arata mai neteda.

6. Creme si masti faciale: si aici exista atat de multe optiuni pur naturale, deci nu cumparati orice isi face reclama sclipitoare ca este natural si bun, ci uitati-va ce contine. Trebuie sa fie cat mai putin ingrediente si numai denumiri pe care le intelegeti si stiti ce anume inseamna. Nu cumparati creme cu primul ingredient apa, caci acestea dau dependenta, cerand refolosire si refolosire, nu hranesc asa cum trebuie. Eu am ten mixt si folosesc mai nou doar uleiuri faciale (galbenele, macadamia, migdale, cocos) si totusi nu mi s-a ingrasat zona T mai tare, ba chiar mi se pare tenul mai echilibrat decat era anterior.

Iar pentru masti faciale, aplicati miere sau un avocado pisat, iaurt sau argila rhassoul sau toate in combinatie.

7. Machiaj si vopsea de par: ati patit vreodata sa va curga siroaie de lacrimi de la rimel? Ei bine, rimelul contine mercur, unele branduri mai mult decat altele, iar uneori ce se gaseste in rimel interactioneaza cu bijuteriile voastre, asa ca puteti dezvolta din senin alergii si nici macar nu stiti de ce.

Poate ca in tara noastra nu se gasesc destule produse naturale pentru machiaj, dar cu totii avem rude in strainatate si le putem ruga sa ne aduca rimel si fond de ten de la branduri cu produse organice sau minerale de machiaj. La fel cu vopselele de par, care sunt iarasi un izvor de toxicitate mai ales pentru gravide.

Ieri am decis – cu greu – sa vad Earthlings (al doilea documentar din lista), la recomandarea Octaviei, o cititoare vegetariana a Sideris Blog. Incercasem si in trecut sa il vad, dar l-am oprit mereu dupa 10-15 minute… nu voiam sa vad. Nu pentru ca nu voiam sa stiu. Stiam. Si oricum decisesem sa renunt la carne, nu pentru sanatate, ci din protest fata de industria aberanta a carnii. Nu pot sa cumpar “mancare” numita Happy Chicken sau Crispy Strips, imi rasuna penibilul in minte. Penibilul gasirii unui nume simandicos pentru hrana crescuta in mod nenatural, indopat, pe banda. Haine de blana nu port, insa marturisesc ca mereu am cautat si cumparat doar pantofi din piele, ceilalti mereu mi s-au parut insuportabili. Parere pe care am sa incerc sa mi-o schimb acum, pentru ca ce am vazut m-a hotarat. Sper doar sa nu uit in vreun moment de aceasta decizie. Cum m-as mai putea bucura de un pantof atragator, cand aceasta parte din tinuta mea este obtinuta cu chinuri? Atractivitatea deodata este ceva ridicol, absurd si inutil. Nu avem nevoie de torturarea altui suflet pentru a arata sexy, cred.

Nu voi intelege niciodata un lucru: cum poti lucra zilnic intr-un abator? Cum poti trece pe langa durere, gemete, zbateri, tortura fara sa te cutremure si sa te faca sa rastorni totul? Cum poti considera ca “ceva” care tipa de durere, clipeste in timp ce se scurge sangele din el, se zbate cand ii smulgi parti din trup fara anestezie – este obiect, nu are suflet, nu simte? Cum se zicea acolo, daca abatoarele ar avea pereti din sticla, am fi cu totii vegetarieni. Nu numai pentru ca mancam carne chinuita, indurerata, ci si pentru murdaria si nenaturaletea felului in care aceste animale sunt crescute si hranite. Si pentru ca pielea lor, din care se fac hainele, este totusi piele, ca a noastra – supusa procesului de putrefactie; iar ca acest lucru sa nu se intample, este tratata cu substante foarte potente, foarte toxice pentru sanatatea noastra. Simetrie incontestabila, observ mereu, intre ce este sanatos pentru noi si ce este bine si pentru tot ce avem in jur. Bunul simt ar trebui sa ne reveleze mereu aceasta simetrie.

La un moment dat, era o scena in care un elefant de circ se rasculase si incepuse sa isi atace dresorii in timpul spectacolului, sa ii calce in picioare, sa ii muste. Doreai sa se intample asta, era ca finalul din Dogville – dupa atata tensiune acumulata, asteptai si putina dreptate… nu cred ca este dreptate razbunarea, dar venita din partea unei fiinte fara aparare… parca este. Si oricum, dreptate tragica, caci acea fiinta care doreste doar sa fie lasata in pace este ucisa ca si cand ar fi un monstru.

Cata vreme vor exista abatoare, vor exista si campuri de lupta, zicea Tolstoi. Pentru ca oamenii isi ranesc si semenii la fel cum ranesc acele animale. Nici o diferenta.

Cateva preferinte

Daca as fi…

floarea soareluiO FLOARE… lacrimioara sau floarea soarelui;

UN ANOTIMP…- toamna;

O LUNA … decembrie;

O CULOARE … verde-iarba sau bordo;

lupoaicaUN ANIMAL … lupoaica;

O PIESA VESTIMENTARA … rochie larga si alba de vara;

UN FRUCT … mar verde, acrisor;

O PIESA DE MOBILIER … birou;

UN OBIECT … album cu poze alb-negru;

O MELODIE … Forever Lost de la God is an Astronaut;

UN INSTRUMENT MUZICAL … harpa;

O PERSOANA APROPIATA … Maria;

UN COPAC … smochin;

O STROFA …ceva din Marin Sorescu sau Nichita;

UN FEL DE MANCARE … cartofi frantuzesti, gomboti cu prune;

DostoevskiO CARTE … Fratii Karamazov de F.M. Dostoievski;

UN FENOMEN … rasaritul soarelui;

O MASINA … broscuta clasica;

O PARTE A CORPULUI … soldurile :) ;

UN PERSONAJ DE FILM … sotia matematicianului din A Beautiful Mind;

UN FILM … La vita e bella;

UN LOC … iarba vie, flori de camp, un lac, o salcie, niste aluni;

casa de lemnO CLADIRE … o casuta din lemn;

UN TELEFON  … poate fi ceva mai plictisitor de atat?;

CEVA DULCE … sirop de caramel;

UN SERIAL … HOUSE MD;

UN GEST … lacrimarea;

O BAUTURA … socata facuta in casa, ceaiul de ghimbir, ceaiul roiboos caramel;

UN OBIECT DE EXTERIOR … piscina;

lumanareO MATERIE … focul unei lumanari;

UN NUME … Mara, Sophia, Sara;

UN PARFUM … parfumul de liliac;

O ORA … 7 dimineata;

UN AN … 2005.

Imaginile: 1, 2, 4, 5

Noi am incetinit, iar el venise alb si schiopatand in mijlocul soselei, pe banda cealalta, si astepta. Nu si-a ridicat privirea la tir-ul care venea pe banda unde era el, nici la noi nu s-a uitat, ci pur si simplu statea in picioare cu privirea in gol. Tir-ul nu a claxonat, nu a incetinit. Prima roata i-a izbit capul, cea de-a doua i-a smuls scalpul, iar cea de-a treia l-a lasat lat, alb cu rosu. Nu am vazut niciodata o moarte asa detaliata, asa moale si cruda in acelasi timp, m-a durut asa cum nu pot spune in cuvinte. Primul imbold a fost sa  ma ingrozesc de ceea ce pot face oamenii si am impietrit efectiv cateva minute. Dupa mai multe ore, revazand la nesfarsit scena, m-am gandit ca este posibil ca soferul sa fi facut asta intentionat, vazandu-l schiop si deja lovit de o masina precedenta, probabil. Poate a vrut sa il crute. Mai ales ca el astepta, astepta, nu facea nimic, se pusese in fata masinii si nu s-a ferit defel, defel. Nu stiu, nu am cum sa stiu. Dar am simtit ca am pierdut ceva atunci.

Totusi, din moment ce aceste lucruri au loc, cred ca este mai bine sa le stii, sa nu le negi existenta. Doare, dar e realitate. Nu sunt adepta “rozului”, nici chiar pentru persoanele sensibile. Daca aceste lucruri fac parte din realitate, ele trebuie cunoscute.

Ce fragila este o viata. Pentru ca nu suport plasa in geam, mai patesc cateodata sa ma trezesc cu cate o gaza in casa. Am vazut ca oamenii le omoara instantaneu, fara sa stea pe ganduri. E cel mai simplu. Eu nu reusesc. Ma gandesc mereu ca eu, daca as fi asa mica, as fi atat de nedreptatita sa fiu strivita fara motiv, fara scop. Fac eforturi sa le iau pe un carton si sa le dau drumul afara. Uneori dureaza mult, caci ele se feresc de noi. Dar merita. Viata e atat de fragila, dispare intr-o secunda. Dispare atat de repede. Si 99,99% disparitia ei este ignorata.

Cantec de dragoste

Una dintre artistele pe care le admir, Loreena McKennitt, cu o piesa superba, avand textul adaptat dupa o poezie de iubire a Sfantului Juan de la Cruz (e o iubire divino-umana extrem de interesant exprimata pentru cine este interesat de aceste poeme, nicidecum bigote sau dogmatice, ci pur si simplu senine si chiar voluptoase, dar totusi pure).

Michael

Michael JacksonSper ca spiritul lui sa isi gaseasca linistea.

Nu am fost niciodata fana acerba a nimanui, dar exista nenumarati artisti  in toate domeniile care au capodopere, realizari geniale. Poate ca muzica pop pare ceva prea marunt pentru a-i fi putea asociat termenul “genial”, insa atmosfera unor piese este pentru mine cea mai importanta, alaturi de sunetele muzicale. Michael a fost si un spectacol, a fost si ceva vizual. Mai mult i-am apreicat calitatea muzicii decat atmosfera ei in sine, dar a avut cateva piese care mi-au smuls lacrimi (Will you be there, Man in the mirror si mai nou Heal the World, care imi place incepand de… ieri). In general mi-au placut piesele lui senzuale, Give into me, Dirty Diana, In the closet, Remember the time.

Stiu ca nu am ascultat MJ din copilarie si ca acum mi-am amintit de muzica lui si de prezenta lui, la fel ca atatia altii. Renuntand la TV inca din liceu si necitind niciodata stirile mondene, abia acum am auzit de la persoanele din jur diverse zvonuri despre el. Ca a fost acuzat de pedofilie, ca are 3 copii care de fapt nu sunt ai lui, ca nu mai e insurat cu Lisa Marie etc. etc. Niciodata nu m-au interesat detaliile astea din viata vedetelor pentru ca mi se par niste nefericiti pe plan social. Despre care revistele scriu multe si marunte, din care poate nimic, putin, jumate sau tot e adevarat, dar nu vreau sa stiu. Muzica lor conteaza. Daca ma intereseaza o persoana, incerc sa imi formez o parere din felul cum vorbeste, cum priveste, cum imi “pare”. Nu cred in impresiile sau informatiile oferite de ziare. Mereu am citit o tristete cumplita si ravasitoare in ochii vedetelor. Imi amintesc acum de Jennifer Lopez, o femeie atragatoare si celebra, a carei vedere insa aproape ca ma face sa plang de mila, pentru ca are ochii cei mai tristi vazuti de mine vreodata.  Asa si Michael. In spatele mastii lui inumane, a trupului bolnav, a miscarilor, a sunetelor specifice si a acuzatiilor aduse, cine stie ce fel de suflet era?

O fotografie cu el de pe vremea cand era mulatru – eu mereu l-am considerat mai frumos asa. Dumnezeu sa il odihneasca.

UPDATE: Am gasit ceva interesant pe un site si, din pacate, foarte real: toata lumea il detesta pe Michael in 25 iunie, iar in 26 toata lumea e in adorare… Concluzia? Pesimista (lumea e snoaba tare) sau optimista (lumea se caieste ca l-a detestat si acum isi aminteste numai de bine despre el – deci umanitatea mai are o speranta)?

Older Posts »